Festivalul Operelor Naționale OPERA APERTA 2018 se amână

 

Din motive independente de voința sa, Opera Națională Română din Cluj-Napoca este obligată să amâne Festivalul Operelor Naționale OPERA APERTA 2018.

Proiectat inițial pentru perioada 5 – 10 iunie 2018, proiectul va fi reprogramat la o dată anunțată ulterior.  Astfel, evenimentele lirice intenționate să aibă loc în sala de spectacole a teatrului liric clujean și pe scena alternativă a Pieței Unirii Cluj-Napoca: spectacolele de operă ”Indiile Galante” de Jean-Philippe Rameau – susținut de Opera Națională Română Iași (6 iunie 2018), ”Macbeth” de Giuseppe Verdi – realizat de Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” Chișinău (7 iunie 2018), spectacolul de operetă ”Lăsați-mă să cânt” de Gherase Dendrino – prezentat de Opera Națională Română din Cluj-Napoca (8 iunie 2018), precum și spectacolele de operă ”La Traviata” de G. Verdi prezentat de Opera Națională Română Timișoara (9 iunie 2018) și ”Turandot” de Giacomo Puccini susținut de Opera Națională Română din Cluj-Napoca, alături de Corul Operei Naționale Române Timișoara (10 iunie 2018), vor fi replanificate și anunțate publicului la o dată ulterioară.

OPERA APERTA este un proiect de viziune culturală inovativă aflat sub egida Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, reprezentativ pentru universul cultural-artistic local și național. Lansat în anul 2015, acesta s-a făcut remarcat prin transpunerea originală a spectacolelor lirice și coregrafice în scena neconvențională a pieței publice, oferind acces liber publicului larg. Cele trei ediții de succes ale anilor 2015, 2016 și 2017, au oferit comunității evenimente artistice inedite, de rang european, ce au reunit la unison mii de spectatori.  Grație succeselor sale anterioare și în contextul aniversar al acestui an, ediția Opera Aperta 2018 proiectează un Festival liric internațional, al cărui deziderat este stabilirea unor intersecții artistice valoroase, oferite spectatorilor cu prilejul Anului Centenar.

Evenimentul anunțat pentru deschiderea Festivalului Operelor Naționale Opera Aperta 2018, ”Petite Messe Solennelle” de Gioachino Rossini, rămâne valabil, urmând să fie pus în scenă Marți, 5 iunie 2018, ora 20:00, la Biserica Reformată Cluj-Napoca.

Pentru agenda completă de spectacole a instituției, vă invităm să consultați site-ul oficial www.operacluj.ro, precum și aplicația de mobil Opera Cluj.  Vă mulțumim pentru înțelegere!