Tenorul Ioan Hotea, câștigătorul concursului Operalia 2015 va cânta în spectacolul “Bărbierul din Sevilla“, dedicat maestrului Petre Sbârcea

După concertul extraordinar “Serbările Iernii – Mariachi de Anul Nou“ din seara de 8 ianuarie, primul spectacol de operă din anul 2017 pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca va fi “Bărbierul din Sevilla“ de Gioachino Rossini, în data de 11 ianuarie 2017. Din motive obiective, tenorul Bogdan Mihai nu va putea fi prezent la Cluj pentru a susține rolul contelui Almaviva, acest rol urmând să fie interpretat de Ioan Hotea, marele câștigător al concursului Operalia / Placido Domingo / Londra 2015.

Farmecul serii va fi dublat de baritonul Marian Pop, ce se întoarce în orașul natal în rolul lui Figaro, pentru a se reîntâlni cu publicul care îl admiră și așteaptă mereu să-l revadă pe scenă.

Alături de cei doi invitați, valoroșii soliști ai Operei clujene care vor interpreta celelalte roluri principale sunt: Oana Trâmbițaș (Rosina), Cristian Hodrea (Don Bartolo) și Petru Burcă (Don Basilio). Participă Orchestra și Corul de bărbați al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, sub bagheta dirijorului József Horváth, recentul câștigător al Premiului pentru “Cel mai bun dirijor“, la Gala Premiilor Operelor Naționale.

Spectacolul “Bărbierul din Sevilla“ este dedicat maestrului Petre Sbârcea, fost prim-dirijor al Operei Naţionale Române din Cluj timp de aproape 20 de ani (1957-1976) şi fost director al instituţiei. Petre Sbârcea este considerat unul dintre cei mai importanţi dirijori români începând cu a doua jumătate a secolului XX, fiind unul din cei mai apreciaţi elevi ai lui Sergiu Celibidache. Cariera lui Petre Sbârcea a cuprins numeroase spectacole de operă, dar şi concerte simfonice, în ţară şi în străinătate. Pe 14 ianuarie maestrul Petre Sbârcea sărbătorește 85 de ani de viață, așadar prin acest spectacol ne vom bucura să-i spunem împreună “La mulți ani!“.

 

***

Ioan Hotea este unul dintre cele mai cunoscute nume lirice românești apreciate la nivel internațional. Născut în Baia Mare în anul 1990, tenorul Ioan Hotea și-a desăvârșit studiile muzicale la Universitatea Națională de Muzică din București între anii 2009-2013, la clasa sopranei Mariana Colpoș, atingând performanțe remarcabile alături de actualul său profesor,  tenorul Alberto Cupido, în Italia.

La doar 24 de ani portofoliul solistului includea deja două spectacole cântate sub bagheta celebrului Placido Domingo, a cărui apropiere și îndrumare i-au adus tânărului perspective artistice înalte.

Ioan Hotea este câștigătorul a numeroase competiții lirice, fiindu-i acordat Premiul I la Concursul Victor Giuleanu, Premiul II la Concursul internațional de Canto Maeștrii Artei Lirice al Operei Naționale București, Marele premiu la Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée 2015, precum și Premiul I și Premiul masculin pentru cea mai bună interpretare a unei zarzuele la concursul Operalia / Placido Domingo (Londra, 2015).

Între anii 2011-2013 a fost solist colaborator permanent al Operei Naționale București, unde a debutat în rolurile Nemorino (”L’elisir d‘amore”), Almaviva (”Il barbiere di Siviglia”), Don Ottavio (”Don Giovanni”), Filipeto (”I quatro rusteghi”). Aceeași perioadă a carierei sale i-a adus, totodată, apariții de succes în numeroase concerte naționale și internaționale, susținute alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg și Orchestra Conservatorului Ceaikovski din Moscova.

Anul 2013 i-a atras lui Ioan Hotea aprecierea internațională cu ocazia debutului în rolul L’Amante, din opera ”Amelia al ballo”, de  G. C. Menotti, la Opera din Monte Carlo. Aplaudatele sale debuturi de peste hotare au continuat în anul 2014 pe scena Operei din Paris, cu rolul Tebaldo (”I Capuleti e i Montecchi”), la Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf, în rolul Rinuccio (”Gianni Schicchi”), apoi a urmat rolul Alfredo din ”La traviata” la Opera Națională Română din Timișoara, la Opera Națională București și la Qintai Concert Hall Wuhan (China).

Ioan Hotea a devenit solist permanent al Staatstheatre din Wiesbaden, Germania, începând cu anul 2015, unde a interpretat rolurile Alfredo (”La traviata”), Ernesto (”Don Pasquale”), Ferrando (”Cosi fan tutte”) și Nemorino (”L’elisir d‘amore”). Recentele și apreciatele sale apariții au avut loc la Opernhaus Zürich, în rolul Ernesto (”Don Pasquale”); la Staatsoper din Viena, în rolul Ferrando (”Cosi fan tutte”) și în rolul Contelui Almaviva (”Il barbiere di Siviglia”); la Teatrul de Stat Wiesbaden, în rolul Tamino (”Flautul fermecat”); pe scena Opéra Royal de Wallonie din Liège, în rolul Dorvil (”La scala di seta”); în cadrul Festivalului St. Margarethen (Austria), în rolul Nemorino (”L’elisir d‘amore”) și la Gala de deschidere a Festivalului Internațional Peter Dvorsky (Cehia).

Publicul meloman deja încântat de talentul tânărului tenor va avea ocazia de a-l vedea în următoarea perioadă în rolurile: Ernesto (”Don Pasquale”) – la Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf și la Opera din Stuttgart;  Elvino (”La Sonnambula”) – pe scena Operei din Frankfurt; în rolul Des Grieux (”Manon”) – la Opera din Wiesbaden și în rolul Contelui Almaviva (”Il barbiere di Siviglia”) – la Opera Națională din Atena.