Loading Events
ANTONIO VIVALDI
ANOTIMPURILE
vineri, 07 aprilie 2017, ora 18:30
Sala mare

  • descriere
  • distribuție

descriere

categorie spectacol: balet

Spectacol de balet în două părți

Spectacolul coregrafic semnat de maestrul Vasile Solomon redă, de fapt, sub titlul generic al faimoasei creații baroce Anotimpurile de Antonio Vivaldi, timpuri și anotimpuri ale afectivității umane. Miniaturile din prima parte vă oferă un incitant parcurs temporal al dansului (Invitație la dans de Carl Maria von Weber), al nopții (Nocturnă de Frédéric Chopin), al delectării în mijlocul naturii (Pas de deux – Diana și Acteon, de Cesare Pugni), al reveriilor (Reverie de Dumitru Fărcaș), dar și al despărțirii (Spartacus și Frigia de Aram Haciaturian).

Partea a doua surprinde, pe fondul sonor al celor patru concerte – Anotimpurile pentru vioară și orchestră (op. 8, nr. 1-4) – ciclicitatea la nivel cosmic, cu repercursiuni însemnate asupra vieții terestre. Mijloacele de exprimare scenică specifice dansului, concepute de Vasile Solomon fuzionează cu elementele de scenografie (realizate de Valentin Codoiu) și evident, muzicale, în vederea reprezentării cât mai clare a paralelei dintre anotimpurile naturii și vârstele omului: primăvara și nașterea, prospețimea copilăriei; vara și perioada maturității, a neliniștilor și a căutărilor; toamna și retrăirea împlinirilor, a succeselor și bucuriei, dar și a neîmplinirilor; iarna și retrospectiva drumului vieții, cu urcușuri și coborâșuri. Veți distinge, astfel, printre vibrantele sonorități ale concertelor lui Vivaldi, cântul păsărelelor, o furtună de vară, apelul de vânătoare sau zgomotele ploii de gheață, în timp ce, în plan vizual, veți admira bogăția și contrastele cromatice care delimitează cu succes etapele amintite, dar, mai ales, parcursul coregrafic al soliștilor și ansamblului de balet al Operei Naționale Române!

Spectacolul are o pauză şi se încheie în jurul orei 20.30

galerie foto

Foto: Nicu Cherciu

distribuție

VASILE SOLOMON - Regia şi Coregrafia
VALENTIN CODOIU - Scenografia

În program:

Partea I: MINIATURI COREGRAFICE
Carl Maria von Weber - Invitație la vals:
ANDREEA JURA, DORINA LUCACIU, LAURA POP, ROXANA COCIȘ, PATRICIA CENAN, DIANA GROZA, OFELIA MĂRGINEAN, INGRID POKA, DAN HAJA, LUCIAN BACOIU, AUGUSTIN GRIBINCEA, ROMULUS PETRUȘ, VALENTIN MIHĂILĂ, PAUL CUIBUS, OCTAVIAN POPA, RĂZVAN BOAR

Frédéric Chopin – Nocturnă:
ANDREEA JURA, DAN HAJA

Cesare Pugni – Pas de Deux (Diana și Acteon):
ADELINA FILIPAŞ, AUGUSTIN GRIBINCEA

Dumitru Fărcaș – Reverie:
LIANA TALOȘ

Aram Haciaturian – Spartacus și Frigia:
ANDREEA JURA, DAN HAJA

Partea a II-a: ANOTIMPURILE de Antonio Vivaldi
Primăvara ("La Primavera") op. 8 nr. 1:
PATRICIA CENAN, ROMULUS PETRUȘ
LAURA POP, OFELIA MĂRGINEAN, DORINA LUCACIU, DIANA GROZA, ROXANA COCIȘ

Vara ("L'estate") op. 8 nr. 2:
ANDREEA JURA, DAN HAJA
VALENTIN MIHĂILĂ, RĂZVAN BOAR, PAUL CUIBUS

Toamna ("L'autumno") op. 8 nr. 3:
ADELINA FILIPAȘ, RODICA BACOIU, DORINA LUCACIU
LUCIAN BACOIU, AUGUSTIN GRIBINCEA

Iarna ("L'inverno") op. 8 nr. 4:
ANDREEA JURA, DAN HAJA
OFELIA MĂRGINEAN, IULIANA DANE, CRISTINA BOBOC, INGRID POKA, DIANA GROZA, ROXANA COCIȘ

SOLIȘTII ŞI ANSAMBLUL DE BALET AL OPEREI NAŢIONALE ROMÂNE CLUJ-NAPOCA

DORINA CÂRLIG - Pregătirea muzicală
DAN HAJA - Preluare coregrafie
ALINA SIMONA NISTOR - Regie scenă culise