Loading Events
GIACOMO PUCCINI
TOSCA
duminică, 11 iunie 2017, ora 18:30
Sala mare

  • descriere
  • distribuție

descriere

categorie spectacol: opera

Operă în trei acte pe un libret de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa, după drama La Tosca de Victorien Sardou

După vizionarea dramei La Tosca a lui Victorien Sardou, Puccini i-a cerut imediat faimosului editor Giulio Ricordi să negocieze cu scriitorul francez drepturile de autor. Acestea i-au fost oferite în schimb compozitorului italian Alberto Franchetti. Un an mai târziu, în 1894, libretul viitoarei opere a lui Franchetti era gata pentru a-i fi prezentat lui Sardou. Totuși, după câteva luni, acesta renunță la a mai compune muzica pentru Tosca, fapt care îl determină pe Ricordi să-i ofere libretul lui Puccini. Puterea de convingere a lui Verdi a fost determinantă în decizia compozitorului de a accepta proiectul, ofensat de faptul că nu a fost primul căruia i s-a făcut oferta…

Atenta revizuire a libretului de către Illica, în asociere cu Giacosa i-a oferit lui Puccini fundamentul pentru cea mai reprezentativă operă a stilului său de maturitate. Tosca pune în lumină capacitatea sa de a contura, prin intermediul limbajului muzical, personaje complexe, caractere puternice antrenate într-un parcurs dramatic cu final tragic pentru fiecare dintre acestea. Nici cântăreața Floria Tosca, complet dedicată sentimentelor sale pentru pictorul Mario Cavaradossi, însă extrem de geloasă, nici iubitul ei – animat de sentimente revoluționare, capabil de sacrificiul suprem pentru protejarea confratelui său Angelotti și nici josnicul baron Scarpia – șeful poliției pontificale, dominat de atracția față de Tosca, ale cărei favoruri încearcă să le obțină cu orice preț, nu supraviețuiesc tumultului evenimentelor de esență politică și romantică, care se petrec pe parcurul celor trei acte în locații specifice Romei anilor 1800.

Premiera mondială de la Teatro Costanzi din 14 ianuarie 1900 a adus în fața publicului un titlu a cărui popularitate avea să se păstreze de-a lungul timpului. Conform informațiilor din cadrul programului Operabase, în perioada 2007-2012 Tosca s-a situat pe poziția a cincea în topul celor mai interpretate spectacole de operă.

Vă așteptăm să îl descoperiți!

Spectacolul are două pauze şi se încheie în jurul orei 21.30

galerie foto

Foto: Nicu Cherciu

distribuție

JÓZSEF HORVÁTH - Dirijor
DAN LUPEA - Regia artistică, Lumini și Scenografie (Adaptare scenografică după Andrei Șchiopu)

VERONICA FIZEȘAN - Floria Tosca
MARIUS VLAD BUDOIU - Mario Cavaradossi
CYRIL ROVERY (invitat) - Scarpia
PETRU BURCĂ - Cesare Angelotti
FLORIN SÂMPELEAN - Sacristanul
TONY BARDON (debut) - Spoletta
SIMONFI SANDOR - Sciarrone
CORNELIU HUȚANU (debut) - Temnicerul
KARINA MITRANA (invitată, debut) - Păstorul

ORCHESTRA ȘI CORUL OPEREI NAȚIONALE ROMÂNE CLUJ-NAPOCA

EMIL MAXIM - Maestru de cor
CORNELIU FELECAN - Dirijor cor
ALINA SIMONA NISTOR - Regie scenă culise