Baletul Romeo și Julieta – sau când emoțiile nu au nevoie de cuvinte

În luna martie a anului trecut am asistat la baletul pus în scenă de Opera Națională Română din Cluj-Napoca, spectacol în care Romeo și Julieta au fost interpretați de Ionuț Diniță și Andreea Jura, în regia inedită a Valentinei Turcu.

Atunci când am plecat acasă, am luat cu mine sentimentul că tocmai am văzut cel mai însuflețit spectacol din viața mea.

Am simțit asta încă din primul moment, când balerinii au luat cu asalt scena, transformând-o în câmp de luptă, în acordurile Orchestrei Simfonice dirijată de Cristian Spătaru.

Cele două familii ireconciliabile – Montague și Capulet – ne-au transmis cu ușurință drama, înflăcărarea și setea de putere din Verona. Iar protagoniștii, prinși într-un dans nebun al dragostei și-al morții, parcă ne-au invitat să facem parte din povestea lor, atât de conectați au fost cu publicul.

Dacă am rămas cu un lucru după seara respectivă, ar fi: Cât de multe ne spunem atunci când nu ne vorbim..

 Spectacolele de balet au un farmec aparte, tocmai pentru că nu îți dau un drept la replică, sau la interpretare. Se face liniște în toate, cuvintele pălesc pentru că nu își au rostul, iar expresivitatea trupului triumfă.

E o poveste pentru care nu ai nevoie de traduceri, de narator, de întrebări tip: ce-a vrut să spună autorul?

Răspunsurile sunt la tine. Percepțiile și felul în care privești tu lumea, modul în care te conectezi la expresivitate, la prelungiri de mâini, tandrețe, salturi în aer sau ochi care cuprind cu dor, cu jind, cu resemnare..

În timpul facultății de publicitate am învățat un lucru tare prețios, acela că nu există posibilitatea necomunicării. Mi-a intrat ideea asta în cap, probabil mai ales de când sunt mai atentă la ce-mi transmit oamenii prin gesturi, prin prezență.

Seara la balet cred că a fost demonstrația supremă, dovada vie pentru cât de mult ne vorbim cu mâinile, cu trupul sau cu ochii. Îndemnul pentru câte povești se pot scrie dacă ne conectăm profund cu celălalt, dacă suntem atenți la cum arată lumea din jur și cum se simte pentru noi.

Alexandru Stermin scria în „Călătorie în jurul omului” faptul că ne dăm atât de repede seama dacă ne place cineva sau nu, deoarece corpul știe răspunsul înaintea noastră. Doar era necesar pentru predecesorii noștri să știe imediat dacă persoana întâlnită este prieten sau dușman.

Așa și-n dragoste, așa și în comunicare. Mi se pare fascinant cum fiecare experiență în sine devine lecție de PR. Sau chiar oră de terapie, la câtă profunzime și la câte nuanțe aduce o poveste bine spusă.

În final, dincolo de muzică, fast, tril, costume sau decor, rămâne doar emoția. Poate de aceea iubim atât de mult baletul și îl visăm încă dinainte de a îi vedea scena..

Andreea Cordoș
„Life Enthusiast și Storyteller în online, îndrăgostită peste măsură de teatru, balet și muzica live. Pasionată de PR și crearea experiențelor de brand, este mereu în căutarea semnificațiilor și a acțiunilor cu sens. De asemenea, crede în puterea poveștilor de a provoca emoție și de a aduce oamenii mai aproape.”