Încarc Evenimente
GIOACHINO ROSSINI
PETITE MESSE SOLENNELLE
marți, 05 iunie 2018, Ora 20:00
Biserica Reformată (str. Mihail Kogălniceanu, nr. 21)

  • distribuție
  • descriere

distribuție

Conducerea muzicală: David Crescenzi
Regia artistică: Alina Simona Nistor
Lighting Design: Magdy M. Hawash


Soprană: Viktória Cormoș
Mezzosoprană: Liza Kadelnik
Tenor: Eusebiu Huțan
Bariton: Florin Estefan


Pian: David Crescenzi, Lelia Serafinceanu
Armoniu: Larisa Pentea

Corul Operei Naționale Române Cluj-Napoca și Corul Academiei de Muzică ,,Gheorghe Dima" Cluj-Napoca

Dirijor cor: Corneliu Felecan
Pregătirea muzicală a soliștilor: Lelia Serafinceanu
Pregătirea muzicală a corului: Ioana Grünner


 

descriere

categorie spectacol: concert vocal-instrumental

Misă în paisprezece părți pentru soliști, cor, două piane și armoniu

Concert vocal-instrumental prezentat în colaborare cu Eparhia Reformată Cluj-Napoca

Vârsta recomandată: 10+

Majoritatea lucrărilor realizate de către Gioachino Rossini (1792-1868) după retragerea sa din strălucitoarea lume a operei sunt piese vocale și instrumentale străbătute de umorul și simțul parodic caracteristic compozitorului. Acestor Péchés de Vieillesse (,,Păcate ale Bătrâneții”) – cum le-a intitulat Rossini – rezervate exclusivistului anturaj prezent la seratele muzicale găzduite de reședința compozitorului de la Paris, li se alătură însă și două capodopere ale muzicii sacre, finalizate la un interval considerabil de timp: Stabat Mater (în cele două versiuni din 1832, respectiv 1842) și Petite Messe Solennelle pentru ,,4 voci soliste, un cor de 8 îngeri, două piane și o orgă”, interpretată pentru întâia oară la 14 martie 1864, cu prilejul inaugurării Capelei private a Contesei Louise Pillet.

Faptul că Rossini nu manifestase, de-a lungul carierei sale creatoare, un interes prea pronunțat pentru segmentul muzicii sacre a generat diverse opinii din partea criticii și a receptorilor privitoare la motivele sau factorii care l-au determinat pe compozitor să scrie o asemenea muzică. Mai mult, la sfârșitul manuscrisului original al Petite Messe Solennelle, autorul trădează aceeași atitudine umoristică și detașată care i-a cucerit fanii creației operistice. După o comparație a celor doisprezece cântăreți (totalul celor patru soliști și opt coriști) cu cei doisprezece apostoli ai lui Isus și asigurarea că nici măcar unul dintre interpreți nu va ,,trăda” prin sunete false, Rossini concluzionează:

Doamne, drag. Privește înspre această ,,biată” misă. Este, oare, cu adevărat, sacră, muzica pe care am creat-o? Am fost născut pentru opera bufăcum bine știiPuțină tehnică, puțină emoție și asta e tot! Fii, așadar, binecuvântat și îngăduie-mi Paradisul. [G. Rossini, Passy, 1863]

Tonalitatea glumeață a adresării către Divinitate este însă doar o mască a sentimentului apropierii sfârșitului survenit cinci ani mai târziu, când marele compozitor italian s-a stins în brațele soției, după o înrăutățire treptată a stării sale de sănătate. Cu toate că muzica Misei relevă același farmec melodic și vivacitate a operelor care au consfințit faima mondială a lui Rossini, discursul celor paisprezece părți (printre care și cinci segmente regăsite în Ordinarium – Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus și Agnus Dei) trădează un mult mai mare grad de profunzime, afirmând optimismul în fața morții și o credință adâncă Stăpânul Cerurilor și al Pământului.

Evenimentul are și un scop caritabil, banii obținuți în urma vânzării biletelor fiind direcționați, sub forma unor burse, membrilor Lya Hubic Opera Studio.

Concertul se încheie în jurul orei 21.30