E lucevan le stelle…

Ce fir nevăzut leagă experiențele noastre de unele arii celebre? Cum se face că aria maestrului Puccini din Tosca, E lucevan le stelle, revine în momente atât de diferite din viața mea?

Acum câțiva ani, când am vizitat Castelul Sant’Angelo din Roma, se înserase și uitându-mă prin mica fereastră a fostei închisori la Basilica Sfântul Petru, atât de frumos luminată, am simțit o tristețe inexplicabilă.

Apoi, în martie 2019,  am văzut pentru prima oară Tosca la Opera Națională Română din Cluj-Napoca și am înțeles melancolia acelui loc, locul unde personajul masculin principal din opera Tosca, pictorul Mario Cavaradossi, își trăiește ultimele clipe dinaintea execuției și unde cântă romantica arie E lucevan le stelle. Decorul, muzica, întreaga scenă mă transportau înapoi în Roma.

Am revăzut Tosca de câteva ori de atunci, am ascultat de nenumărate ori interpretările lui Luciano Pavarotti sau Placido Domingo și de fiecare dată am descoperit alte stări și înțelesuri. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că E lucevan le stelle apare ca fundal sonor în cea mai emoționantă scenă din Gli Anni più Belli, excelentul film al lui Gabriele Muccino.

Au trecut 122 de ani de la premiera operei Tosca, care a avut loc în 14 ianuarie 1900 la Roma, unde prima interpretă a Floriei Tosca a fost soprana română Hariclea Darclée. Chiar și după atât de mult timp, această operă reușește să emoționeze, să fie relevantă pentru un public cu siguranță diferit, încă o dovadă a geniului lui Giacomo Puccini.

Vă recomand să mergeți să vedeți Tosca la Opera Națională Română din Cluj-Napoca. De fapt, vă recomand să vedeți orice punere în scenă a operelor lui Puccini, veți avea parte de un spectacol intens, o evadare din cotidian, atât de necesară zilele acestea.

Autor: Simina de la @noteurbane