ANUNȚ ANGAJARE

OPERA NAŢIONALĂ ROMÂNĂ CLUJ-NAPOCA angajează, prin angajare directă, pe perioadă determinată, pe următoarele posturi vacante/temporar vacante unice:

  •  1 post de Referent de specialitate, gradul I S, în cadrul Biroului Financiar-Contabil
  •  1 post de Referent de specialitate,  gradul I S (înlocuitor pe post), în cadrul Casieriei Centrale.

Condiții specifice de ocupare a postului:

  • Studii universitare de licență absolvite cu diplomă, în domeniul economic;
  • Vechime în muncă de minim 6 ani;
  • Cunoștințe temeinice de operare pe calculator;

Data limită pentru depunerea dosarelor (la Biroul Resurse Umane, Salarizare): 9 februarie 2024, până la ora 14:00

ACTE NECESARE:

  1. cererea de angajare directă pe perioada determinată, adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae(format european).

În urma evaluării dosarelor, candidații selectați vor fi programați pentru verificarea cunoștințelor profesionale  și interviu.

Relaţii suplimentare se pot obține la sediul instituției, din Cluj-Napoca, P-ța Ștefan cel Mare nr. 20, jud. Cluj, tel.0374/870551, persoana de contact Radu Narcisa.