Încarc Evenimente
PIOTR ILICI CEAIKOVSKI
EVGHENI ONEGHIN
vineri, 10 februarie 2017, Ora 18:30
Sala mare

  • distribuție
  • descriere

distribuție

VLADIMIR LUNGU (invitat) - Dirijor
MIHAELA BOGDAN - Regia artistică
VIORICA PETROVICI - Scenografia
MĂDĂLINA MÂNZAT - Lighting Designer
ANCA OPRIȘ POPDAN - Mișcarea scenică

FLORIN ESTEFAN - Evgheni Oneghin
IRINA SĂNDULESCU BĂLAN - Tatiana 
CRISTIAN MOGOȘAN - Lenski
LIZA KADELNIK - Olga
SIMONFI SANDOR - Gremin
LILIANA NECIU - Larina
ANDRADA IOANA ROȘU - Filipievna
RUSLAN BÂRLEA (invitat) - Triquet
CORNELIU HUȚANU - Zaretsky
CORNELIU HUȚANU - Căpitanul
IOAN DAVID - Un țăran
DAN DUMITRANA - Guillot

ORCHESTRA, CORUL ȘI ANSAMBLUL DE BALET AL OPEREI NAȚIONALE ROMÂNE CLUJ-NAPOCA

CORNELIU FELECAN - Dirijor cor
ALINA SIMONA NISTOR - Asistență regie artistică
MARIUS TODA - Preluare coregrafie
DAN LUPEA - Regie scenă culise

descriere

categorie spectacol: operă

Operă în trei acte pe un libret de Konstantin Șilovski, inspirat din romanul în versuri Yevgeny Onegin de Aleksandr Sergheevici Pușkin

 

Evgheni Oneghin (1877-1878) este prima dintre cele trei opere scrise de compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski pe baza textelor lui Aleksandr Pușkin, scriitorul a cărui creație marchează începutul literaturii moderne ruse și trecerea de pe pozițiile percepției romantice a prezentului către o oglindire realistă a subiectelor abordate.

Scenariul operei, alcătuit de Ceaikovski pe parcursul unei singure nopți, pune în evidență tiparele psihologice ale personajelor și evoluția acestora pe parcursul situațiilor întâmpinate la Sankt Petersburg, la Conacul familiei Larin și în împrejurimi. Tatiana Larina – tipul femeii ruse, simplă, timidă, melancolică, înțeleaptă – se transformă dintr-o fată naivă, de la țară, într-o doamnă din înalta societate, cu un puternic simț al moralității, după ce declarația de dragoste pe care ea i-o face lui Evgheni Oneghin – personajul romantic neînțeles de societate, reticent la mediocritatea lumii înconjurătoare – este întâmpinată cu răceală și nepăsare de către acesta. Uciderea, din gelozie, în urma unui duel, a celui mai bun prieten al său – Lenski – îl marchează profund pe Oneghin. După o perioadă de absență îndelungată și încercarea nereușită de a-și alunga regretele faptei săvârșite, Evgheni se întoarce la Sankt Petersburg, unde o reîntâlnește o Tatiana fermecătoare, alături de actualul ei soț – Cneazul Gremin. Inima lui ajunge acum să cunoască sentimentul pe care, cu mult timp în urmă, îl nesocotise, însă este prea târziu. Dragostea lui nu are nicio șansă de împlinire, Tatiana fiind decisă să își onoreze condiția de femeie măritată.

Răceala cu care opera Evgheni Oneghin a fost întâmpinată la început de către public s-a datorat, în opinia criticului rus Serghei Flerov, noutății subiectului care avea în centru personaje din realitatea umană zilnică, în locul ,,îndrăgostiților” sau ,,rivalilor” cu care acesta era atât de obișnuit. Același critic aprecia însă lucrarea lui Ceaikovski ca fiind, din punct de vedere al realizării muzicale, demnă de calitatea textului pușkinian. Vă invităm, așadar, să vă lăsați transpuși în atmosfera societății ruse de secol XIX, în care iubirea candidă sau pasională, orgoliul, gelozia, remușcarea, devotamentul – valențe emoționale integrate cu măiestrie în muzica marelui simfonist Ceaikovski – își lasă amprenta definitivă asupra destinului uman!

 Spectacolul are două pauze și se încheie în jurul orei 22.00

galerie foto