Încarc Evenimente
Online: Ariile personajelor mele și povestea lor ( vol.I )
vineri, 14 mai 2021, Ora 19:00
SPECTACOL TRANSMIS ONLINE

  • distribuție
  • descriere

distribuție

Recital-spectacol bazat pe o idee de Petre Burcă și realizat alături de:

Petre Burcă - solist vocal

Lelia Serafinceanu - la pian

Diana Știr - la violoncel

Anca Pintilie - viziune scenica si machiaj

Magdy Hawash- concepție video si post-procesare

William Neil - inginer de sunet

Székely Árpád - operator sunet si efecte vizuale

Popa Liviu si Bogdan Pop - operatori lumini

Alina Varga si Aurelian Popa - garderobieri

Claudia Miron, Vasile Covaciu - recuzitori

Csonka Zoltán, Daniel Săcăleanu, Cătălin Cioltea, Ioan Negrea - mânuitori decor

Anca Mona Mariaș - co-realizator text interviu

descriere

categorie spectacol: Spectacol online

Întâlnirile noastre săptămânale, fie și virtuale, sunt cel mai frumos simbol al legăturii speciale dintre artiști și dumneavoastră, spectatorii noștri. Vă suntem recunoscători pentru dedicarea cu care ne-ați rămas alături în aceste timpuri dificile pentru întreaga lume și sensibile pentru cultură. Vom continua să vă împărtășim toate spectacolele noastre online cu aceeași bucurie, în regim gratuit.

Aceia dintre dumneavoastră care doresc să acorde un sprijin suplimentar Operei, o pot face cu ocazia fiecărei transmisii, prin achiziționarea unui bilet onorific

Vă invităm să descoperiți detaliile și categoriile acestuia pe: https://bit.ly/30wMY2z – site ce permite și achiziția directă. Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag pe scena virtuală!


Ingeniozitatea și elementul-surpriză sunt laitmotivele oricărui eveniment ce îl are ca protagonist pe basul Petre Burcă. Recitalul-spectacol pe care ni-l propune de această dată se conturează precum o mărturisire artistică a solistului, care ne poartă într-o călătorie lirico-dramatică prin cinci arii celebre care i-au marcat parcursul artistic.

Abordarea sa este cu totul inedită, prin intermediul unui scurt interviu care îl surprinde pe Petre Burcă în dublă ipostază: cea de reporter curios și aceea de solist al Operei, care resimte dorul apăsător al scenei. Acesta din urmă ne revelează povestea incitantă, emoționantă și curioasă a primului contact dintre artist și câteva dintre personajele care i-au conturat traiectoria în fascinantul univers al operei: Colline din La bohème de Giacomo Puccini, Fiesco din Simone Boccanegra de Giuseppe Verdi, Filip al II-lea din Don Carlo de Giuseppe Verdi, Raimondo Bidebent din Lucia de Lammermoor de Gaetano Donizetti și Mephisto din Faust de Charles Gounod.

Particularitatea artistică a fiecăruia dintre aceste nume marcante în lumea lirică, dar mai ales modul personal, sincer și plin de esență cu care artistul Petre Burcă le insuflă viață, vă vor fascina!

Nu ne rămâne decât să trăim alături de el aceste experiențe unice, bucurându-ne de faptul că această abordare dramatică va fi urmată de vol. II al Recitalului-spectacol, dedicat rolurilor bufe ale aceluiași artist flamboaiant și veșnic cuceritor!

 

Va urma!