Încarc Evenimente
GEORGES BIZET- RODION SCEDRIN
CARMEN – BALET
vineri, 03 iunie 2022, Ora 18:30
Sala mare

  • distribuție
  • descriere

distribuție

Coregrafia: Adrian Mureșan
Pregătire coregrafie: Dan Haja
Regia artistică: Emil Strugaru
Scenografia: Andrei Șchiopu

Carmen: Doina Anamaria Florea
Don José: Lucian Bacoiu
Ines, dansatoare: Petra Trăilă
Lucas, toreador: Paul Cuibus
Ofiţerul: Octavian Popa
Contrabandişti: Augustin Gribincea, Valentin Mihăilă, Mircea Munteanu
Dorotheea: Gabriela Sima
Don José - puşcăriaş: Marius Toda
Scriitorul Prosper Mérimée: Leonard Nițulescu
Ţigănci: Laura Pop (rivala lui Carmen), Dorina Lucaciu, Ofelia Mărginean, Rodica Bacoiu, Diana Groza, Dalia Costea, Cristina Boboc, Polina Stănescu, Cristina Pop, Petra Trăilă
Spaniole: Rodica Bacoiu, Alina Negru, Iuliana Dane, Andrada Ion, Ingrid Nagy, Ariana Chinan
Spanioli: Vlad Maier, Tudor Stupar, Liviu Har, Ryan Brown, Mihai Ciocmarean, Sergiu Girati
Doi Soldaţi: Antoniu Cublesan, Cristian Diaconescu
Lillas Pastia: Radu Sântimbrean

Ansamblul de Balet al Operei Naționale Române Cluj-Napoca

descriere

categorie spectacol: balet

Balet în cinci tablouri

Muzica: GEORGES BIZET- RODION SCEDRIN

Scenariul de balet: EMIL STRUGARU, după nuvela omonimă a lui PROSPER MÉRIMÉE

Impulsul și motivul creării baletului „Carmen” a fost dorința aprinsă a soției lui Rodion Scedrin, celebra balerină Maya Plisetskaya, de a reda caracterul puternic, năvalnic al pasionalei protagoniste, prin intermediul dansului. Deoarece contemporanii considerau că versiunea lui Scedrin „insultă capodopera lui Bizet”, de la care a pornit ca inspirație, a fost nevoie ca însuși compozitorul Dmitri Șostakovici să intervină pentru ca baletul să se regăsească pe lista de aprobare a regimului comunist, intervenție ce l-a transformat în cea mai celebră lucrare a lui Scedrin.

Înaintea anului 1967, în care a fost scrisă lucrarea, Maya Plisetskaya apelase la Șostakovici în vederea compunerii baletului, însă răspunsul nu a fost pe măsura așteptărilor sale; compozitorul i-a oferit o mărturisire și o justificare, în același timp: „Mi-e teamă de Bizet; toată lumea cunoaşte muzica lui, astfel încât, oricum ai dori să compui, în mod cert vei dezamăgi.”

Respectând același fir narativ al operei, baletul Carmen incită, delectează, încântă, străbătut fiind de fermecătoarele melodii ale lui Bizet, pe care Scedrin le-a înveșmântat cu efecte sonore extravagante și ornamente fascinante, demonstrându-ne, în mod cert, că nu va exista vreodată loc pentru decepții în ceea ce privește efectul muzicii sale.
„Carmen” vă va fermeca mereu, cu o poveste de iubire purtată prin intrigi și trădări, pasiune și răzbunare, alături de senzuala gitană și al ei Don José, unici și eterni în repertoriul liric universal.

Spectacolul are o pauză şi se încheie în jurul orei 20:15

Vârsta recomandată: 5 +

galerie foto

Nicu Cherciu