Încarc Evenimente
GEORGES BIZET
CARMEN
vineri, 13 octombrie 2017, Ora 18:30
Sala mare

  • distribuție
  • descriere

distribuție

GHEORGHE VICTOR DUMĂNESCU (invitat) - Dirijor
EMIL STRUGARU - Regia artistică
Arh. CĂTĂLIN I. ARBORE - Scenografia
LIVIA TULBURE GUNĂ - Coregrafia

LIZA KADELNIK - Carmen
SORIN LUPU - Don José
ZOLTAN NAGY (invitat) - Escamillo 

IRINA SĂNDULESCU BĂLAN - Micaëla
OANA TRÎMBIȚAȘ (debut) - Frasquita
LILIANA NECIU - Mercédès
BOGDAN NISTOR - Dancairo
TONY BARDON - Remendado
SIMONFI SANDOR - Zuniga
GEORGE GODJA (debut) - Moralès

ORCHESTRA, CORUL ȘI ANSAMBLUL DE BALET AL OPEREI NAȚIONALE ROMÂNE CLUJ-NAPOCA

PARTICIPĂ CORUL ,,JUNIOR-VIP" AL OPEREI NAȚIONALE ROMÂNE CLUJ-NAPOCA ȘI AL COLEGIULUI DE MUZICĂ ,,SIGISMUND TODUȚĂ" CLUJ-NAPOCA - Dirijor: ANCA MONA MARIAȘ

EMIL MAXIM - Maestru de cor
CORNELIU FELECAN - Dirijor cor
OCTAVIAN POPA - Preluare coregrafie
CRISTINA ALBU - Regie scenă culise

descriere

categorie spectacol: operă

Spectacol dedicat regizorului Emil Strugaru

Operă în patru acte pe un libret de Henry Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée

Vârsta recomandată: 12+

Ultima și cea mai importantă dintre operele compozitorului francez Georges Bizet (1838-1875), Carmen s-a bucurat de o recunoaștere crescândă, în ciuda ostilității și atitudinii critice cu care a fost întâmpinată în seara premierei sale – 3 iunie 1875 – la Opéra Comique din Paris. Se pare că îndemnul lui Camille du Locle – managerul instituției la acea vreme – de ,,a face genul să evolueze” s-a materializat într-o lucrare de un realism fără precedent, care redă tulburătoarea poveste a gitanei Carmen și a soldatului Don José, distruși în final de propriile patimi și slăbiciuni. Într-adevăr, optarea lui Bizet pentru subiectul nuvelei omonime a povestitorului și dramaturgului francez Prosper Mérimée (1803-1870) avea să determine apariția unei lucrări cu un impact răsunător în rândul publicului parizian, obișnuit cu conveniența și atât de entuziasmat de piesele amuzante și finalurile fericite atotprezente în repertoriul teatrului de operă.

Totuși, genialitatea și inventivitatea cu care Bizet a suprins la nivelul parcursului muzical-dramatic al celor patru acte senzualitatea, aroganța și frivolitatea protagonistei – care cunoaște un final tragic – și consecințele fatale ale farmecelor sale asupra lui Don José – care ajunge să sfideze limitele moralității, prin asocierea cu contrabandiști, indiferența față de Micaela și însăși mama sa și, în cele din urmă, prin uciderea celei pe care a iubit-o cu ardoare –, melodiile seducătoare ale faimoasei Habanera, Séguedille, sau ale Cântecului toreadorului, pronunțatul accent spaniol dar și lirismul francez al unor momente și-au primit aprecierea cuvenită.

S-a întâmplat însă prea târziu pentru compozitor. La trei luni după premiera operei Carmen, Georges Bizet, în vârstă de doar 36 de ani, s-a stins din viață, înainte de a se bucura de reacțiile entuziaste ale publicului de la Viena, Bruxelles, Budapesta, Sankt Petersburg, Stockholm, Londra, Dublin, New York, Philadelphia ș.a. Astfel, prezicerea lui Piotr Ilici Ceaikovski – unul dintre susținătorii fideli ai compozitorului și ai inițiativei sale – că ,,peste zece ani, această capodoperă în întreaga accepțiune a termenului, va fi cea mai populară dintre opere” s-a adeverit fără urme de îndoială, menținându-și valabilitatea și la ora actuală!

Spectacolul are trei pauze şi se încheie în jurul orei 21.50

galerie foto