Încarc Evenimente
LA OPERĂ
sâmbătă, 01 septembrie 2018, Ora 08:00
PIAȚA AVRAM IANCU

  • distribuție
  • descriere

distribuție

Dirijor: David Crescenzi
Regia artistică: Alina Simona Nistor


 

Irina Săndulescu Bălan
Ștefania Barz
Lucia Bulucz
Apollónia Egyed (invitată)

Veronica Fizeșan
Larisa Ștefan
Oana Trîmbițaș
Diana Țugui


Iulia Merca
Liliana Neciu
Andrada Ioana Roșu


Marius Vlad Budoiu
Eusebiu Huțan
Sorin Lupu
Andrei Manea


Geani Brad
George Godja
Zoltán Nagy (invitat special)

Bogdan Nistor


Petru Burcă
Molnár Zoltán
Varga János


Dan Gâdea


Orchestra și Corul Operei Naționale Române Cluj-Napoca


Maestru de cor: Emil Maxim
Dirijor cor: Corneliu Felecan
Regie scenă: Cristina Albu

descriere

categorie spectacol: Gală de operă

Concert de deschidere a stagiunii 2018-2019

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și susținut de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul Anului Centenar

Vârsta recomandată: 3+

INTRAREA LIBERĂ

 

La Operă, concertul care marchează deschiderea unei noi stagiuni a Operei Naționale Române Cluj-Napoca, s-a transformat într-o tradiție, atât pentru artiștii noștri dornici să revină pe scena teatrului liric după o binemeritată vacanță, cât și pentru publicul clujean, prezent într-un număr impresionant pe parcursul ultimelor trei ediții ale evenimentului, în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca.

Dacă până acum un an, programul interpretat în cadrul concertului La Operă avea menirea de a anunța, prin reprezentative momente orchestrale, solistice, de ansamblu sau corale, câteva dintre principalele titluri operistice planificate pentru noul sezon liric, ediția 2018 a evenimentului aduce și arii celebre – precum Io son l’umile ancella din Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea, Casta Diva din Norma de Bellini, Vesti la giubba din Pagliacci de Ruggero Leoncavallo – din creații neregăsite în repertoriul curent al Operei Naționale Române Cluj-Napoca, însă a căror interpretare vă va transpune, cu siguranță, în universul lucrărilor originale. Impozanta uvertură a operei rossiniene La gazza ladra deschide un parcurs muzical bogat, în care se regăsesc expresiile furiei Reginei Nopții din Flautul Fermecat de Mozart, focul gitanilor din Il trovatore de Giuseppe Verdi, galanteria cu care sergentul Belcore încearcă să câștige inima Adinei, spre disperarea naivului Nemorino (Come paride vezzoso… Or se m’ami din L’elisir d’amore de G. Donizetti), fermecătoarea arie Quando m’en vo’ a Musettei din La bohème de Giacomo Puccini, dorul și ardoarea cu care Madama Butterfly așteaptă reîntoarcerea lui Pinkerton, dar și comicul situațiilor din opereta Văduva veselă a lui Franz Lehár, evocate în cadrul unui colaj. Nu lipsesc nici esențele românești din bogăția expresivă a concertului La Operă, regăsite în animatul duet Nu-i bai din opereta Lăsați-mă să cânt a lui Gherase Dendrino și în Suita pentru taragot și orchestră (aranjament: Flaviu Mogoșan), interpretată de către Dan Gâdea in memoriam Dumitru Fărcaș.

Nu numai auzul vă va fi încântat de către soliștii, corul și orchestra Operei Naționale Române Cluj-Napoca, aflate sub bagheta dirijorului David Crescenzi, ci și privirea. Multitudinea de culori, lumini și minunatele costume prezente pe esplanada din fața clădirii Operei clujene, vor cuceri, cu siguranță, întregul public aflat în Piața Avram Iancu în prima seară de toamnă!

Vă așteptăm, așadar, La Operă!

galerie foto

NICU CHERCIU