categorie spectacol: opereta

Operetă în 2 acte (4 tablouri) pe un libret de Hector Crémieux

Vârsta recomandată: 10+

Fiind un punct de reper în istoria operetei, Orphée aux enfers reprezintă o realizare semnificativă pentru Jacques Offenbach, care, începând cu mijlocul secolului XIX, a contribuit substanțial la îmbogățirea acestui gen, utilizând comedia și persiflarea pentru a reflecta în creația sa aspecte problematice ale societății.

Offenbach și libretistul Ludovic Halévy au metamorfozat unul dintre cele mai cunoscute mituri grecești – mitul lui Orfeu – , ce relatează povestea unui muzician renumit, care este atât de îndurerat din cauza morții soției lui, Euridice, încât încearcă să o salveze din Lumea de Dincolo. Subiectul, abordat de compozitori precum Jacopo Peri (Euridice, 1600), Claudio Monteverdi (L’Orfeo, 1607), Christoph Willibald Gluck (Orfeo ed Euridice, 1762), Joseph Haydn (L’anima del filosofo, ossia Orfeo ed Euridice, 1791) primește la Jacques Offenbach o turnură ce implică aspecte ale ridicolului. Ca și Euridice din mitul grecesc, eroina este mușcată fatal de un șarpe, însă, în loc să moară tragic, decide să coboare în Infern pentru a fi cu Pluto – conducătorul Lumii de Dincolo – care fusese iubitul ei atunci când trăia. Acțiunea se construiește în concordanță cu demersurile lui Orfeu, care se lasă convins de către Opinia Publică să o recâștige pe Euridice.

Orphée aux enfers este prima lucrare a lui Offenbach care are la bază un subiect din mitologia greacă, însă, aici, zeii din Olimp sunt conturați ca fiind niște petrecăreți promiscui ai Parisului de secol XIX; libretul operetei reprezintă, astfel, un comentariu ireverențios la moravurile societății și imoralitatea clasei superioare și aristocrației.

Opereta lui Offenbach și-a păstrat notorietatea datorită melodiilor captivante, dialogurilor radioase și, nu în ultimul rând, pentru Galopul Infernal, cunoscut drept Cancan, fragment care, la premiera din 21 octombrie 1858 de la Théâtre des Bouffes-Parisiens, deși a fost un șoc pentru critici fiindcă ironiza opera mult venerată a lui Gluck, dar și pentru că libretul se abătea de la ideea perfecțiunii Greciei Antice, a devenit un simbol muzical al Parisului, un succes internațional, reprezentându-se de 228 ori, consecutiv, după premieră.

Spectacolul este interpretat în limba franceză, cu textele vorbite în limba română, are o pauză și se încheie în jurul orei 21:30