Serată muzicală la Palat, miercuri, 8 noiembrie: RECITAL DE LIEDURI la Muzeul de Artă din Cluj, în cadrul Festivalului ”TUDOR JARDA”

Asociația Trompetiștilor din România în parteneriat cu Opera Națională Română din Cluj-Napoca au plăcerea de a vă invita Miercuri, 8 noiembrie 2017, ora 19:00, la un eveniment liric special:  RECITAL DE LIEDURI, ce marchează 95 de ani de la nașterea lui Tudor Jarda.  Pus în scenă și complimentat de elegantul cadru al Muzeului de Artă din Cluj – Sala ”Tonitza”, evenimentul va fi prezentat în cadrul celei de-a VI-a ediții a Festivalului ”TUDOR JARDA”.

Recitalul găzduit de Palatul Bánffy va fi susținut de soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca: mezzosoprana Iulia Merca și basul Cristian Hodrea, acompaniați la pian de Mira Gavriș, serata muzicală fiindu-i dedicată uneia dintre cele mai distinse și marcante personalități ale universului liric autohton – compozitorul, profesorul și dirijorul Tudor Jarda (1922-2007).

Publicul spectator se va bucura de o audiție ce poartă inconfundabila  amprentă a Maestrului Jarda, ale cărui compoziții muzicale sunt însoțite de versuri din creațiile poeților Mihai Eminescu, Octavian Goga și Lucian Blaga, într-un sincretism artistic specific creației compozitorului clujean.

Un rafinat reprezentant al culturii clujene, Tudor Jarda și-a dezvoltat abilitățile muzicale la Conservatorul din Cluj și din Timișoara, urmând totodată cursurile de filosofie ale Universității din Cluj unde, printre profesorii săi, s-a numărat și Lucian Blaga. A activat ca interpret trompetist în Orchestra Operei Române clujene (1945-1948), dar și ca director al acestei instituții, în perioada 1975-1981. A condus, totodată, de la pupitrul dirijoral unele producții muzical-dramatice proprii, ca ”Neamul Șoimăreștilor”, ”Pădurea vulturilor”, ”Dreptul la viață”, ”Luceafărul de ziuă” sau ”Înger și demon”, montate pe scena teatrului liric clujean. Mai mult decât atât, a transmis dragostea pentru artă și tinerelor generații de studenți ale Conservatorului din Cluj, unde a predat armonie, desfășurând în paralel o asiduă muncă de cercetare în domeniul folclorului. În ceea ce privește diversa și ampla sa creație componistică – incluzând atât lucrări muzical-dramatice, cât și simfonice sau vocal-simfonice – aceasta reflectă plenar predilecția pe care compozitorul a manifestat-o pentru resursele vocii umane, înclinațiile sale folclorice, dar și accesibilitatea cu care a căutat în permanență să se adreseze receptorilor artei sale.

Vă așteptăm, așadar, la o retrospectivă muzicală aparte, pentru a descoperi sau redescoperi frumusețea binomului voce-pian în viziunea creatoare a celui care a fost Tudor Jarda.

 

*Intrarea la eveniment este liberă în limita locurilor disponibile.