Regulament oficial

REGULAMENTUL OFICIAL PENTRU PUBLICUL SPECTATOR

CONDUCEREA OPEREI NAȚIONALE ROMÂNE DIN CLUJ-NAPOCA vă solicită să acordaţi atenţie următoarelor reguli de bază în timpul prezenței dumneavoastră în spațiile instituției.

Respectarea acestui REGULAMENT este obligatorie pentru toate persoanele prezente la spectacole, iar în cazul nerespectării acestuia, instituția își rezervă dreptul de a refuza intrarea persoanelor în cauză în clădire, sau excluderea de la eveniment, caz în care contravaloarea biletului nu se restituie.

Accesul publicului la spectacolele OPEREI NAȚIONALE ROMÂNE DIN CLUJ-NAPOCA se face exclusiv pe baza biletelor puse în vânzare la Agenţia de bilete a Operei Naționale (aflată pe latura estică a clădirii) sau online pe www.bilete.ro, în limita locurilor disponibile.

OPERA NAȚIONALĂ ROMÂNĂ DIN CLUJ-NAPOCA oferă reduceri la bilete pentru copii, elevi, studenți și pensionari doar pe baza documentului justificativ prezentat la Agenția Teatrală la achiziționarea biletului, precum și la intrarea în sala de spectacole. În cazul în care spectatorul nu își poate dovedi calitatea de elev, student sau pensionar, OPERA NAȚIONALĂ ROMÂNĂ DIN CLUJ-NAPOCA poate refuza accesul acestuia în sală, fără a rambursa contravaloarea biletului respectiv.

Biletele achiziționate pot fi returnate, în funcție de metoda de cumpărare (online sau de la Agenție) cu maximum 48 ore înaintea reprezentației.

Pentru confortul tuturor spectatorilor, intrarea copiilor sub 3 ani, în sala de spectacole, nu este permisă.

Intrarea copiilor cu vârsta de peste 3 ani, în sala de spectacole, se face doar pe baza unui bilet emis în limita locurilor disponibile, cu preț redus, la spectacolele dedicate acestora.  

Anumite producții ale OPEREI NAȚIONALE ROMÂNE DIN CLUJ-NAPOCA pot conține mesaje sau imagini nerecomandate unui anumit segment de vârstă, iar, dacă este cazul, acest avertisment este menționat pe afișul producției respective și pe site-ul oficial al instituției. În acest caz, organizatorii își rezervă dreptul de a refuza accesul în sala de spectacol pentru categoriile de vârstă ce pot face obiectul acestui mesaj.

Intrarea în sala de spectacol după ora de începere a evenimentului, așa cum apare aceasta tipărită pe bilet, este strict interzisă.

Neprezentarea la timp la spectacol, nu dă dreptul la rambursarea biletului sau la utilizarea sa la o reprezentație ulterioară.

Pentru confortul spectatorilor, OPERA NAȚIONALĂ ROMÂNĂ DIN CLUJ-NAPOCA recomandă folosirea garderobei, aflată la parter, acest serviciu fiind pus la dispoziție gratuit.

Pentru a evita încălcarea legilor privind drepturile de autor este interzisă folosirea telefoanelor mobile, a aparatelor foto, precum și a celor de înregistrare video sau audio pe toată durata desfășurării evenimentului, în caz  contrar reprezentanții Operei sau organele abilitate sunt în drept să excludă din săli persoanele care încalcă aceste interdicții.

Fumatul este interzis în interiorul OPEREI NAȚIONALE ROMÂNE DIN CLUJ-NAPOCA (inclusiv țigarete medicinale sau electronice).

Accesul animalelor în sala de spectacol este interzis.

Este interzis – accesul în sala de spectacol cu orice tip de alimente, băuturi colorate sau carbogazoase, băuturi alcoolice, lanterne laser, obiecte contondente sau ascuțite, substanțe toxice, odorizante, substanţe psihotrope sau arme. Reprezentanții Operei Naționale Române din Cluj-Napoca își rezervă dreptul de a efectua controale la intrare. Sunt interzise de asemenea:

– aruncarea de obiecte în scenă, săvârșirea acţiunilor care încalcă ordinea şi pereclitează desfăşurarea evenimentelor.

– comportamentul agresiv, limbajul vulgar şi abuziv, ameninţările, tonul ridicat faţă de ceilalți spectatori sau reprezentanții Operei.

– efectuarea actelor de comerț de orice tip, distribuirea produselor cu conţinut informaţional, publicitar fără acordul scris al conducerii.

În caz de îmbolnăvire a unui artist, caz fortuit, sau în caz de forță majoră, OPERA NAȚIONALĂ ROMÂNĂ DIN CLUJ-NAPOCA își rezervă dreptul de a face modificări în programul de spectacole, iar biletele vândute pot fi rambursate sau reînnoite pentru o altă reprezentație. Sumele rezultate din costurile suplimentare ale spectatorilor (transport, hotel, curier, taxe bancare etc.) nu vor fi acoperite de către organizator.

Programul de spectacole al OPEREI NAȚIONALE ROMÂNE DIN CLUJ-NAPOCA poate face obiectul unor modificări, iar varianta actualizată a programului este disponibilă pe www.operacluj.ro

Spectatorii se obligă să respecte regulile de bună purtare, să menţină ordinea publică şi standardele de conduită acceptate, reglementările de securitate şi de siguranţă anti-incendiu și să se conformeze ordinelor legale ale reprezentanților OPEREI NAȚIONALE ROMÂNE DIN CLUJ-NAPOCA și ale organelor de drept.

OPERA NAȚIONALĂ ROMÂNĂ DIN CLUJ-NAPOCA este  unic producător, titular al drepturilor de autor și drepturi conexe din și ale spectacolelor prezentate de către instituție, motiv pentru care își rezervă dreptul de a se apăra prin toate mijloacele prevăzute de lege.

Manager general al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca

Dr. Florin ESTEFAN

ETICHETA DE SPECTACOL

Stimați oaspeți ai Operei Naționale Române Cluj-Napoca,

Principalul nostru scop este cel de a vă oferi o experiență memorabilă cu prilejul fiecărui eveniment artistic al Operei Naționale Române Cluj-Napoca, motiv pentru care vă rugăm să ne susțineți în următoarele aspecte privind eticheta de spectacol, reguli prezente și respectate în marile teatre de operă din întreaga lume, definitorii în derularea unor reprezentații de succes și, mai ales, agreabile în srândul auditoriului.

  • Îmbrăcați-vă adecvat

Dacă vorbim despre evenimente muzicale clasice sau spectacole de operă, este indicat să purtați o ținută echilibrată, nici foarte lejeră, nici exagerat de formală.

  • Fiți punctuali

Întârzierea dumneavoastră creează serioase neplăceri orchestrei, dar și celor prezenți deja în sală. Acest lucru poate fi evitat printr-o mai mare atenție cu privire la durata deplasării dumneavoastră până la Operă și la posibilii factori care v-ar împiedica să ajungeți la timp.

Intrarea în sala de spectacol după începerea reprezentației este permisă doar la pauză.

  • Verificați și asigurați-vă că telefonul mobil este închis

Utilizarea telefoanelor mobile este interzisă. Lumina emisă de ecranele pornite este extrem de deranjantă pentru ceilalți participanți la spectacol.

  • Fotografierea și/sau înregistrarea video nu sunt permise pe durata reprezentației

Dat fiind faptul că blitz-ul dumneavoastră va distrage atenția interpreților, iar mișcările dumneavoastră vor tulbura atât concentrarea, cât și bucuria spectatorilor așezați în vecinătate, filmarea și fotografierea sunt strict interzise.

Înregistrările video pe orice fel de suport nu sunt permise și pot face obiectul unor plângeri de încălcare a drepturilor de autor.

  • Păstrați liniștea.

Așezați-vă în liniște și așteptați cu răbdare începerea spectacolului, timp în care puteți vorbi în șoaptă și cu mare discreție.

După începerea reprezentației, evitați dialogurile, șoaptele, fluieratul, fredonatul pe perioada derulării muzicii, pentru a nu distrage atenția celorlalți participanți la spectacol.

Ridicarea în picioare, cutreierarea sălii sau părăsirea acesteia înainte de terminarea spectacolului sunt unanim considerate drept atitudini lipsite de respect care pot duce la interzicerea accesului în sala de spectacol.

  • Accesul cu mâncare și/sau băuturi este strict interzis în sala Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.