categorie spectacol: operă

Operă în trei acte pe un libret de Ranieri de’ Calzabigi, după mitul lui Orfeu și Euridice

Spectacol prezentat în parteneriat cu Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima” Cluj-Napoca și Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică ,,Octavian Stroia” Cluj-Napoca

Vârsta recomandată: 10+

Povestea îndrăgostitului cântăreț la liră – fiul unei muze și al unui prinț trac (conform unor scriitori greci și romani), având o condiție intermediară, situată între limitările muritorilor de rând și atotputernicia zeilor – s-a bucurat de un mare grad de interes din partea compozitorilor, dat fiind faptul că aceasta are ca fundament îmbinarea a două forțe impresionante: a dragostei și a muzicii. Mai mult decât atât, succesul fără precedent al uneia dintre primele opere atestate istoric – L’Orfeo a compozitorului italian Claudio Monteverdi (1567-1643), intepretată în premieră la Mantua în 1607 – i-a determinat pe unii să vadă în personajul mitologic o figură marcantă în apariția și dezvoltarea genului operistic.

După mai bine de un secol, Christoph Willibald Gluck a preluat această temă cu scopul de a scrie ceea ce se va impune drept cea mai celebră transpunere a mitului lui Orfeu – opera în trei acte Orfeo ed Euridice, reprezentată pentru întâia oară la Burgtheater din Viena la data de 5 Octombrie 1762. Celebritatea acesteia nu se leagă însă doar de frumusețea subiectului, a iubirii care îl determină pe Orfeo să o urmeze pe Euridice până la moarte și dincolo de tărâmul vieții pământene, pentru a o recupera din lumea adâncului conform indicațiilor primite de la Amore – reprezentant al dragostei adevărate care, văzându-i disponibilitatea de sacrificiu, îi va readuce în final mireasa la viață –, ci și de modalitatea propriu-zisă în care Gluck reușește să redea profunizmile mesajului, larga paletă estetică și emoțională a acestuia, pe întreg parcursul muzical-dramatic.

Cu toate că abia în prefața operei sale Alceste (1769), Gluck s-a exprimat deschis asupra modului în care a urmărit să readucă muzica la adevărata sa funcționalitate – aceea de a servi poezia prin intermediul expresiei, fără a afecta fluxul acțiunii sau a diminua gradul de interes asupra acesteia prin prezența unor ornamente superflue –, atitudinea sa revoluționară iese la iveală încă din paginile partiturii operei Orfeo ed Euridice. În total contrast cu opulența muzicii baroce, menită a scoate în evidență posibilitățile tehnice ale interpreților, dar și cu rigorile operei italiene construite, de obicei, în jurul a 6 personaje, al cărei discurs se baza în special pe ample arii da capo și excludea posibilitatea prezenței unor momente corale, Orfeo ed Euridice reprezintă un exemplu de simplitate clasică, care își capătă forța dramatică prin sensibilitatea cu care cele (doar) trei personaje principale își dau glas sentimentelor, în acompaniamentul permanent al orchestrei și în alternanță cu intervențiile corului, având aici un rol comparabil cu cel al protagoniștilor.

Răceala cu care Orfeo ed Euridice de Christoph Willibald Gluck a fost primită de către publicul vienez, datorată probabil, tocmai pronunțatului element de noutate, a fost înlocuită la scurt timp după premieră de un real entuziasm din partea spectatorilor din Germania, zona scandinavă, dar și Londra. Aveți ocazia să îl resimțiți și dumneavoastră, luând parte la reprezentația soliștilor și ansamblurilor Academiei de Muzică ,,Gheorghe Dima”. Vă așteptăm!

Spectacolul se încheie în jurul orei 19.30

*Fotografie Cover: Orfeu salvând-o pe Euridice din Infern – Pictură de Jean-Baptiste Camille Corot, 1861